„Casa este trecută numai pe numele soțului. Dacă divorțăm, eu nu primesc nimic?”
Este o întrebare frecventă în cadrul divorțurilor și al partajelor. Faptul că un apartament sau o casă este trecută în acte numai pe numele unuia dintre soți poate crea impresia că imobilul îi aparține exclusiv acestuia.
Lucrurile nu stau însă întotdeauna așa.
Dacă imobilul a fost dobândit în timpul căsătoriei, în perioada în care soților li se aplica regimul comunității legale, acesta poate fi bun comun chiar dacă în contractul de vânzare-cumpărare sau în cartea funciară figurează numai unul dintre soți.
Pentru a stabili dacă aveți dreptul la o parte din casă la divorț trebuie analizate, în primul rând, momentul și modalitatea în care a fost dobândit imobilul, precum și regimul matrimonial aplicabil.
Casa cumpărată în timpul căsătoriei este bun comun?
Regula prevăzută de Codul civil este că bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt bunuri comune în devălmășie.
Prin urmare, dacă soțul a cumpărat casa în timpul căsătoriei, simplul fapt că numai numele lui apare în contract nu înseamnă automat că celălalt soț nu are niciun drept asupra imobilului.
Trebuie însă verificată situația concretă.
Contează, printre altele:
- data la care a fost dobândită casa;
- modalitatea prin care a fost dobândită;
- proveniența banilor folosiți pentru achiziție;
- existența unei convenții matrimoniale;
- dacă imobilul a fost cumpărat sau, dimpotrivă, primit prin moștenire ori donație;
- dacă pentru achiziție au fost folosite bunuri sau sume de bani proprii unuia dintre soți.
Dacă numai soțul apare în cartea funciară, înseamnă că locuința este a lui?
Nu neapărat.
Aceasta este una dintre confuziile care apar frecvent înaintea unui partaj.
Numele înscris în contract sau în cartea funciară nu este singurul criteriu după care se stabilește dacă un bun este comun sau propriu.
Dacă locuința a fost dobândită în timpul comunității legale și nu se încadrează într-unul dintre cazurile în care legea o consideră bun propriu, ea poate face parte din masa bunurilor comune.
De aceea, afirmația „casa este pe numele meu, deci tu nu ai niciun drept” nu este suficientă pentru a stabili situația juridică a imobilului.
Dacă soțul a cumpărat casa înainte de căsătorie?
Situația este diferită atunci când casa îi aparținea unuia dintre soți înainte de căsătorie.
În principiu, simpla încheiere a căsătoriei nu transformă un asemenea imobil într-un bun comun.
Asta nu înseamnă însă că trebuie ignorate investițiile realizate ulterior în imobil.
De exemplu, în timpul căsătoriei pot fi făcute lucrări importante de renovare, extindere sau modernizare din resurse comune.
Într-o asemenea situație trebuie analizat separat dacă și în ce condiții pot exista pretenții patrimoniale legate de contribuția adusă la imobil.
Este însă importantă diferența dintre a avea un drept de proprietate asupra unei părți din casă și a avea o eventuală creanță rezultată din investițiile făcute într-un bun care aparține exclusiv celuilalt soț.
Cele două situații nu trebuie confundate.
Dar dacă soțul a primit casa moștenire?
Bunurile dobândite prin moștenire sunt, ca regulă, bunuri proprii ale soțului care le moștenește.
Astfel, dacă soțul a moștenit casa de la părinții săi în timpul căsătoriei, faptul că era căsătorit la data moștenirii nu înseamnă, prin el însuși, că celălalt soț dobândește jumătate din imobil.
Și aici pot apărea însă discuții distincte dacă, ulterior, în acel imobil au fost realizate investiții importante din resurse comune.
Casa primită prin donație se împarte la divorț?
Ca regulă, bunurile dobândite prin donație sunt bunuri proprii ale soțului care le-a primit.
Există însă și excepția situației în care persoana care a făcut donația a prevăzut în mod expres că bunul va fi comun.
Prin urmare, dacă locuința provine dintr-o donație, trebuie analizat actul prin care aceasta a fost transmisă.
Ce se întâmplă dacă locuința a fost cumpărată în timpul căsătoriei cu bani primiți de soț de la părinții lui?
Această situație necesită o analiză mai atentă.
Nu este suficient să se constate că locuința a fost cumpărată în timpul căsătoriei. Poate deveni relevantă proveniența sumelor utilizate pentru achiziție și modul în care aceasta poate fi dovedită.
Codul civil include între bunurile proprii atât anumite bunuri dobândite prin donație, cât și bunurile ori valorile care înlocuiesc un bun propriu.
Prin urmare, atunci când unul dintre soți susține că imobilul a fost achiziționat exclusiv din bani care îi aparțineau în mod propriu, situația trebuie analizată în raport cu actele și probele existente.
Dacă eu nu am avut salariu, mai am dreptul la casă?
Faptul că unul dintre soți nu a avut venituri sau a avut venituri mai mici nu înseamnă automat că nu are drepturi asupra bunurilor comune.
La partaj se stabilește contribuția fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor comune.
Legea pornește de la prezumția că soții au avut o contribuție egală, până la proba contrară.
Contribuția într-o căsătorie nu trebuie privită exclusiv prin prisma persoanei care a avut salariul mai mare sau al cărei nume apare pe facturi.
Situația concretă și probele administrate sunt cele care vor conta la stabilirea cotelor de contribuție.
La divorț primesc automat 50% din casă?
Nu trebuie confundat divorțul cu partajul.
Prin divorț se desface căsătoria, însă bunurile comune nu sunt automat împărțite fizic în momentul pronunțării divorțului.
După încetarea regimului comunității, foștii soți rămân coproprietari asupra bunurilor comune până la stabilirea cotelor și realizarea partajului.
La partaj, legea pornește de la prezumția unei contribuții egale.
Această prezumție poate însă fi răsturnată prin probe.
Prin urmare, nu este corectă nici afirmația că „dacă locuința este pe numele soțului, celălalt primește zero”, dar nici ideea că în orice situație fiecare dintre soți va primi obligatoriu exact 50%.
Cum se stabilește contribuția fiecărui soț?
În cadrul partajului se analizează contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor comune.
În funcție de situație, pot deveni relevante diferite categorii de probe, cum ar fi:
- veniturile realizate în timpul căsătoriei;
- extrasele de cont;
- documentele privind plata prețului;
- contractele de credit;
- documentele privind plata ratelor;
- proveniența avansului;
- înscrisurile privind eventuale sume primite prin donație;
- investițiile realizate în imobil;
- alte înscrisuri și probe relevante pentru contribuția soților.
Nu există însă o formulă universală aplicabilă tuturor căsătoriilor.
Ce se întâmplă dacă apartamentul a fost cumpărat prin credit?
Faptul că imobilul a fost cumpărat prin credit nu schimbă, prin el însuși, regulile privind caracterul comun sau propriu al bunului.
Trebuie analizate data dobândirii, regimul matrimonial, modalitatea în care a fost contractat și achitat creditul și celelalte împrejurări ale cauzei.
La lichidarea comunității se analizează nu doar bunurile comune, ci și obligațiile care trebuie regularizate între foștii soți.
De aceea, în cazul unui apartament cumpărat prin credit ipotecar, situația poate fi mai complexă decât simpla stabilire a valorii locuinței.
Cum se împarte efectiv casa?
Dacă imobilul este stabilit ca fiind bun comun, există mai multe modalități prin care poate fi realizat partajul, în funcție de situație.
De exemplu, imobilul poate fi atribuit unuia dintre foștii soți, cu obligarea acestuia la plata unei sulte către celălalt, atunci când sunt îndeplinite condițiile pentru o asemenea soluție.
În alte situații pot exista alte modalități de partaj, în funcție de natura bunului și de poziția părților.
Dacă soții ajung la o înțelegere, partajul poate fi realizat prin acord, în condițiile legii. Dacă nu există acord, partajul poate fi solicitat instanței.
Ce documente ar trebui verificate înainte de partaj?
Într-o situație în care casa figurează numai pe numele unuia dintre soți, este util să fie analizate în primul rând:
- contractul prin care a fost dobândit imobilul;
- extrasul de carte funciară;
- data căsătoriei;
- convenția matrimonială, dacă există;
- contractul de credit și documentele privind ratele, dacă locuința a fost cumpărată prin credit;
- documentele privind plata avansului și a prețului;
- eventualele acte de donație sau documente succesorale;
- dovezile privind proveniența sumelor folosite la achiziție;
- documentele referitoare la investițiile importante realizate ulterior.
Aceste acte pot schimba semnificativ concluzia juridică.
Concluzie
Faptul că o casă este trecută numai pe numele soțului nu înseamnă automat că soția nu are drepturi asupra ei la divorț. Același principiu este valabil și în situația inversă.
Dacă imobilul a fost dobândit în timpul regimului comunității legale, acesta poate fi bun comun chiar dacă în acte figurează numai unul dintre soți.
În schimb, dacă locuința a fost dobândită înainte de căsătorie, prin moștenire, prin donație sau în alte împrejurări în care legea îi conferă caracterul de bun propriu, situația poate fi diferită.
Pentru stabilirea drepturilor fiecărui soț trebuie analizate actul de dobândire, data achiziției, regimul matrimonial, proveniența banilor și contribuția soților.
Dacă vă aflați în situația unui divorț sau partaj și locuința este trecută numai pe numele soțului ori al soției, o analiză a actelor poate clarifica dacă imobilul este bun comun, bun propriu și ce pretenții pot fi formulate în cadrul partajului.