Impact practic al modificării art. 24 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (blocată prin Decizia nr. 345/2025)
Legea declarată neconstituțională prin Decizia nr. 345/2025 viza modificarea art. 24 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, articol care reglementează atribuirea terenurilor în situațiile în care reconstituirea pe vechiul amplasament nu este posibilă.
Multe persoane care au obținut hotărâri definitive în materia fondului funciar se confruntă cu aceeași problemă: deși instanța le-a recunoscut dreptul, punerea efectivă în posesie întârzie sau nu se realizează deloc.
În acest context, o modificare a art. 24 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 ar fi putut avea un impact major asupra modului în care autoritățile sunt obligate să atribuie terenurile. Însă legea a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 345/2025 de către Curtea Constituțională a României, din motive procedurale.
Deși nu a intrat în vigoare, este important să înțelegem ce ar fi schimbat concret.
Problema reală: hotărâri câștigate, dar neexecutate
În practică, situația este frecventă:
- instanța obligă comisia locală să reconstituie dreptul de proprietate;
- persoana obține o hotărâre definitivă;
- autoritatea invocă „lipsa terenului disponibil”;
- punerea în posesie rămâne blocată ani de zile.
De multe ori, rezerva de teren a primăriei este invocată ca fiind epuizată, iar persoana rămâne doar cu o hotărâre greu de valorificat.
Ce urmărea modificarea legislativă
Textul propus intervenea tocmai asupra acestor situații. Se dorea consolidarea obligației autorităților locale de a identifica terenuri disponibile din:
- rezerva comisiei locale de fond funciar;
- alte terenuri aflate la dispoziția autorităților.
Practic, modificarea ar fi întărit ideea că, dacă dreptul a fost recunoscut, autoritatea trebuie să găsească o soluție reală pentru atribuirea terenului, nu doar să invoce imposibilitatea executării.
Pentru persoanele care au câștigat procese, acest lucru ar fi însemnat o poziție juridică mai puternică în faza de executare.
Cum s-ar fi schimbat litigiile în practică
Dacă legea ar fi intrat în vigoare:
- apărarea clasică a primăriilor („nu avem teren”) ar fi fost mai dificil de susținut;
- instanțele ar fi avut un temei mai ferm pentru a obliga la punere în posesie efectivă;
- executarea silită împotriva unităților administrativ-teritoriale ar fi avut mai multă eficiență.
Strategia procesuală s-ar fi modificat și ea. Accentul s-ar fi mutat mai puternic pe:
- identificarea concretă a terenurilor din rezerva locală;
- solicitarea de informații oficiale privind disponibilitatea terenurilor;
- expertize topo pentru stabilirea amplasamentelor.
În multe dosare, solicitarea alternativă de despăgubiri ar fi devenit secundară față de obligarea efectivă la atribuirea în natură.
Ce se întâmplă acum
Pentru moment, regulile rămân cele actuale. Modificarea a fost respinsă pentru vicii de procedură, nu pentru că soluția ar fi fost neconstituțională în sine. Asta înseamnă că este posibil ca inițiativa legislativă să fie reluată într-o formă corect adoptată.
Pentru persoanele care au dosare blocate în executare sau care se confruntă cu refuzul punerii în posesie, evoluțiile legislative trebuie urmărite atent. O eventuală modificare viitoare poate schimba substanțial șansele reale de a obține terenul, nu doar o hotărâre pe hârtie.
Dacă ai câștigat un proces, dar nu ai fost pus în posesie, sau dacă autoritatea invocă lipsa terenului disponibil, este important să analizezi situația juridică actuală și posibilitățile de executare. În materia fondului funciar, strategia corectă poate face diferența între un drept teoretic și unul efectiv valorificat.